(ROU. Bucuresti, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice. 2005) : récit (ro)

Répondre à cet article

Messages

  • 19 août 2009
    Bernard Delhomme

    La Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti a apărut de curând cartea "Amintiri călăuze. Cu Evanghelia lui Ioan pe drumul de pelerinaj spre Compostella", semnată de Ana Boariu. Apărută cu sprijinul Fundaţiei "Renovabis" - Germania şi al Asociaţiei "Signis" - România, cartea însumează 174 de pagini şi se bucură de o grafică de excepţie, cu imagini color. Cartea a fost lansată în Librăriile "Humanitas" la Bucureşti, Oradea şi Timişoara. Costă 200.000 lei şi poate fi comandată de pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro prin librăria "Presa Bună".

    La baza prezentei cărţi se află lucrarea de masterat pe care autoarea Ana Boariu a susţinut-o la Institutul Catolic din Paris în anul 2002. Cartea se doreşte a fi o "lectură teatrală" a Evangheliei după sfântul Ioan. "Poate ea să ajute la o mai bună înţelegere a Evangheliei ? Să facă prezentă experienţa întâlnirii cu Cristos şi înţelegerea rostului vieţii şi a morţii lui ?" se întreabă autoarea în introducere. "Ana Boariu", scrie IPS Jean-Claude Périsset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova în prefaţa cărţii, "nu s-a mulţumit cu o disertaţie asupra modalităţilor noastre de a ne apropia de cuvântul lui Dumnezeu, manifestat în şi prin evanghelie, sau asupra modalităţilor alese de Cuvânt pentru a manifesta slava lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Ea vrea să ne ajute să intrăm în contact direct, atât cât se poate, cu acest Cuvânt, pentru ca şi noi, astăzi, să putem, asemenea lui Nicodim [...], să ajungem să contemplăm slava lui Dumnezeu, necontenit creator şi mântuitor".

    În această carte, autoarea vrea să ofere un răspuns privitor la utilizarea teatrului pentru a proclama vestea cea bună. Dintre titlurile cuprinse în această lucrare, în prezentarea de pe Ercis.ro sunt amintite : "Evanghelia vestită la Liturghie", "Distanţa între imaginea teatrală şi imaginea istorică", "Evanghelia după Ioan : de la întâlnirea cu Cristos la mărturia ucenicilor", "De la Lazăr la Petru", "Străinul întâlnit pe cale" etc.